Arhitexturi

La întâlnirea organizată de arhitext cu Radu Mihăilescu și cu Ioan Andreescu și Vlad Gaivoronski a fost puțină lume. Radu Mihăilescu foarte reținut, greu de provocat; Andreescu și Gaivoronski efervescenți, "curgând" de la un subiect la altul.

Nu fac aici un rezumat ci doar rețin câteva remarci cu care "am rezonat" (în afară de cele dintre ghilimele toate citatele sunt din memorie).


Radu Mihăilescu despre demersul de proiectare: încerc în primul rând să răspund unor cerințe funcționale apoi mă interesează spațiul intermediar - între spațiul public și spațiul privat, între interior și exterior; apoi lumina și proporțiile (la care lucrez cel mai mult pentru a obține ceea ce vreau). Câteodată lucrurile ies mai repede, alteori revenirile asupra unui proiect se pot întinde pe un an întreg.

Vlad Gaivoronski a pomenit la un moment dat despre casa de după proiect și felul în care se raportează arhitecții la ea: suntem (arhitecții) autoreferențiali, din fotografia de arhitectură (sau de arhitecți ?) lipsesc oamenii care locuiesc casa. Și totuși casa și oamenii au o viață a lor care schimbă câteodată lucrurile, în feluri pe care nu le putem prevedea. Mi-a adus aminte de un pasaj din G.M.Cantacuzino:

"Fac casa unui om... las deci orașului în care el trăiește întipărirea voinței sale. În conglomeratul social al unui oraș, schițez ideograma unei personalități. Casa terminată ea va deveni cu totul a lui. Va fi casa cutărui, prin fața căreia și eu voi trece odată, uitând aproape că am făcut-o. Și când casa va fi gata, când ultimul tâmplar, ultimul electrician ori zugrav va fi ieșit dintr-însa, mă voi retrage și eu pe vârful picioarelor, ca să nu se auză că am plecat și totodată să se uite că am fost. [...] Căci va veni ziua când fiul acestui om va spune:  ...casa tatălui meu și în mintea copilului această casă va fi într-adevăr  înfăptuirea tatălui său și nicidecum a cutărui sau cutărui arhitect... și numai așa va fi bine și va fi drept."

Ioan Andreescu povestind (și el) despre cum se naște un proiect în firma lor a pomenit și despre originalitate (nu a folosit acest cuvânt dar asta era ideea) ca normalitate: nu reinventezi lumea ci împingi lucrurile pe căile normale. Generând normalitate (ca să citez din Mircea Platon: "normalitatea nu e o modalitate de devorare a realității, ci de perpetuare a ei, de perpetuare a prezenței și chiar o formă umilă de transfigurare a ei." Și, un lucru important dacă privim lucrurile din perspectiva artistului / creatorului, "normalitatea e dependentă de libertate").

Dintr-una într-alta și de la atelier la studenți și la facultate s-a ajuns și la nou propusa lege a învățământului care e croită să pregătească specialiști în domenii cât mai înguste și cu o perspectivă de ansamblu (context, continuitate, corelări) foarte scurtă sau inexistentă. Deși discuția era aplicată la învățământul de arhitectură mi se pare că aceasta este tendința cam în toate domeniile și nu de puțină vreme și în țările "civilizate" către care (unii) privim cu jind. (Și probabil că de acolo ni se și trage noua lege.) Și ca sa(-mi) lămurească lucrurile dl. Andreescu remarcă: nu vor fi fonduri ca să faci alt tip de școală, ca să-i înveți [pe studenți] altceva, altfel...