"Nu ești normal deoarece consumi normalitate: deoarece îți cumperi o casa, faci mici pe grătar la conac, te zaharisești mic burghez [...]. Ești normal dacă trăiești normal, dacă generezi normalitate.[...]
Normalitatea are un trecut și o posteritate.[...]
Dar normalitatea nu e o modalitate de devorare a realității, ci de perpetuare a ei, de perpetuare a prezenței și chiar o formă umilă de transfigurare a ei. Normalitatea e lucrarea realității, e lucrarea firii. Normalitatea e buna noastră așezare în fire, buna noastră așezare creaturală: firescul. Normalitatea e așadar legată de prezența în lume a persoanei, a omului creat după chipul şi lucrând să ajungă după asemănarea lui Dumnezeu. [...] Omul normal este cel care recunoaște că libertatea este totuna cu adevărul și că ambele sunt o cale, adică se cer trăite, nu doar observate de la distanță astronomică. Omul care se înrobește falselor libertăți poate consuma "normalitate", dar nu poate perpetua normalitatea.
A trăi normal înseamnă a trăi ținând cont de realitate: de realitatea firii căzute și de realitatea firii mântuite. Încercarea firii căzute de a deveni fire mântuită dă naștere, dacă nu la sfințenie, măcar la normalitate. Orice ideologie sau sistem care ne absolvă de responsabilitate ne absolvă de libertate și astfel de normalitate. [...] Normalitatea e dependentă de libertate. De aceea ideologiile totalitare actuale caută să ne răpească libertatea sub diverse pretexte, mergând de la grija față de noi până la grija față de alții sau față de genericul "celălalt". Bătălia împotriva normalității merge mână în mână cu bătălia împotriva libertății. Și bătălia împotriva libertății se duce, în mod pervers, în numele libertății absolute, al omului lipsit de responsabilități, dezrobit de propria identitate, dezrădăcinat din propria națiune, eliberat de dogme, polimorf sexual, poligam și globalizat.[...]
Erzațurile de normalitate sunt rodul erzațurilor de realitate. Erzațul de normalitate e obținut prin mișcarea liberă în interiorul unei false realități. [...] Orice instalare, oricât ar fi ea de comodă și de benevolă, într-o grilă reducționistă de înțelegere a realității, nu creează normalitate ci anormalitate pentru că secționează omul fie de trecutul, fie de prezentul, fie de viitorul său, adică fie de starea de creatură, fie de asceză, fie de mântuire, îi refuză adică fie adevărul, fie calea, fie viața."
(Măsura vremii: îndemn la normalitate, Editura Predania - Normalitatea ca o pradă, Mircea Platon)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu