De aceea, cred eu, Creştinismul nu trebuie să fie prezent în Europa doar ca tradiţie culturală, ci ca realitate liturgică vie, ca afirmare a prezenţei lui Dumnezeu, a Persoanei lui Iisus Care vine cu Trupul Său la Sfânta Liturghie, a naturii noastre creaturale şi a sensului istoriei ca răstimp al mântuirii. Mi se pare că, în afara acestei înţelegeri a istoriei, cădem în încercări facile de a meşteri o utopie, de a făuri, cu ajutorul ideologiilor, raiul pe pământ. Singura stavilă împotriva acestei tentaţii eshatologice e Creștinismul. Nu Creștinismul-cultural, ci Creștinismul-Liturghie, nu memoria, ci prezenţa realizată prin închinarea înaintea Dumnezeului celui viu. Istoria ca prezenţă a lui Dumnezeu.
(Măsura vremii: îndemn la normalitate, Editura Predania - Comisarul Tismăneanu se întoarce, Mircea Platon)
Văzute la scara umanităţii de ieri şi de azi, naţiunile apar ca nişte fleacuri în care nu are rost să ne împiedicăm. Poate că [...] aşa o fi. Dar e istoria făcută să fie considerată astfel? De la ce distanţă trebuie să privim realitatea?
Văzut la scara universului, Pământul însuşi e un strop de noroi pe icoana cerului înstelat de deasupra noastră. Văzute la scara vârstelor biologice ale pământului, duratele vieţii unui om, a unui elefant, a unui imperiu sau a unui film [...] sânt identice şi echivalente unei marje de eroare. La urma urmelor, întreg secolul XX a fost dominat de intelectuali şi de lideri politici care au văzut totul „la scara umanităţii.” „Clase,” „rase,” ţări, continente, sute de milioane de oameni au pierit în numele „evoluţiei” spre o lume mai bună şi mai dreaptă pentru „umanitatea” (rasa sau clasa) superioară şi sute de milioane de morţi au fost survolaţi, cu răceală, prin ocheanul întors al ideologiilor care pun lucrurile în falsa perspectivă a umanităţii.
Dar toate acestea nu sânt decât aberaţiile unei false conştiinţe istorice care confundă istoria cu evoluţia şi conştiinţa cu biologia. Adevărata scară a istoriei nu e eonul sau duratele pleistocenice, ci conştiinţa. Evoluţia, biologia, e un tărâm al determinismului. Istoria e domeniul libertăţii. Ca atare, singurul unghi din care poate fi considerată istoria e cel al conştiinţei. Şi asta pentru că sensul istoriei nu e cel, biologic, de a „evolua,” ci acela de a fi liberi, adică de a ne restaura.
Memoria, care însumează în noi timpul trecut, timpul povestit şi timpul regăsit, ne dă identitatea. [...] De aceea, orice încercare de a eradica memoria, adică identitatea, adică libertatea, în numele inexorabilelor forţe ale prezentului şi viitorului e sortită să dea naştere unor consecinţe monstruoase.
La scara umanităţii, omul e un nimic. La scara cosmosului, umanitatea e un nimic. Dar la scara Celui care a zidit Cerul şi Pământul, un om e mai important decât întreaga lume. Şi asta e scara, şi crucea, şi icoana la care şi în care putem înţelege rostul tuturor lucrurilor [...].
(Măsura vremii: îndemn la normalitate, Editura Predania - Despre falsa conștiință istorică, Mircea Platon)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu