Mai degrabă loc de plecare / sosire pentru bărcile pescarilor decât plajă. Și o faleză plină de verdeață. Căsuțe minuscule sau resturile lor ascunse, cele mai multe, în vegetație sunt trădate doar de cărările ce ajung pe plajă. Barăcile pescarilor, înșiruite, cocoțate la câțiva metri deasupra plajei, se deschid spre mare printr-o prispă sui-generis de câteva zeci de metri. Aflăm de la obișnuiții locului că totul a fost lăsat în paragină de când s-a hotărât demolarea căsuțelor (neautorizate) și demararea proiectului pentru o super-stațiune. Barăcile încropite, resturile căsuțelor, fundațiile plecate la vale (pe urma cazematelor care au ajuns deja pe plajă), vegetația sălbăticită și lumina de început de toamnă dau locului un aer melancolic, chiar trist.
Dar chiar și un loc trist, aproape părăsit are frânturi frumoase. O aminitire, o lumină, o geană de nor, o barcă, o poveste, un om, un ochi de geam, o masă, câteva trepte spre plajă, plopii ireali la marginea mării... Un șirag de melci sparți, un lacăt ruginit pe o ușă strâmbă, un lacăt strălucitor pe o ușă strâmbă, un desen stângaci ca un tatuaj cu sirene, un butuc de viță... Urme de oameni...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu